ASOCIAȚIA CULTURALĂ „EU CRED” TAȘCA
Informație
TIP DE MUZICA: instrumentală, ușoară Asociația a fost înființată la inițiativa domnului MARIUS MIHAI COȘERARIU (președinte), cu sprijinul doamnelor CRISTINA IULIANA MARIN (vicepreședinte), DORINA MUCENICU (vicepreședinte) și ANAMARIA LUCIANA CIUBOTARU (administrator) și a domnului MARCEL BUDACĂ (membru în Consiliul Director), precum și doamnei ELENA SCURTU ( cenzor). Organizația a căpătat personalitate juridică prin Încheierea de ședință nr.13/26.06.2014 a Judecătoriei Bicaz. Scopul înființării este acela de revitalizare a valorilor culturale, artistice și spirituale, promovarea tinerelor talente, organizarea de activități cultural-artistice de caritate pe bază de voluntariat,sprijinirea și întrajutorarea persoanelor cu probleme, bolnavi, copii defavorizați etc. În acest scop în cadrul organizației au fost înființate Grupurile de copii „FLOARE DE COLȚ” Dămuc, „FLORI DE MUNTE” Tașca, „FLORILE CEAHLĂULUI” Bicazu Ardelean (coord.Marius Mihai Coșerariu) și „CHEIȚE MUZICALE” (coord.prof.Cristina Iuliana Marin).În prezent, din aceste grupuri fac parte circa 60 de copii, care au primit în mod gratuit lecții de chitară, iar în prezent susținem diferite evenimente culturale organizate atât la nivel local, cât și județean.Se pot exemplifica în acest sens participarea la diferite spectacole din zona Bicazului, Piatra Neamț, dar și organizarea unor Festivaluri Naționale cu participarea unui numă mare de tineri artiști.
Locație
- Tașca, județ Neamț

