Gastronomia tradiţională

Moldova este o regiune ce se mândrește cu un grai dulce, tradiții păstrate încă de pe vremea strămoșilor și, mai presus de toate, cu bucate alese, preparate cu multă grijă. Gospodinele sunt cunoscute în toată țara pentru hărnicia și măiestria cu care își fac treaba atât în bucătărie, căt și pe lângă casă, fiind mari iubitoare de grădinărit. Din mâinile iscusite ale acestora ies în fiecare zi bucate care mai de care mai deosebite, presărate cu dragoste și înzestrate cu un gust ales.

Bucătăria moldovenească în general și a celei specifice zonei Microregiunii Ceahlău în special a luat naștere ca urmare a unor procese istorice complexe ce au implicat primirea unor influențe din partea mai multor popoare ce au ajuns în spațiul carpato-danubiano-pontic. Având la bază elemente culinare simple alese în funcție de plantele care puteau fi cultivate în zonă și animelele care creșteau pe lângă gospodăria omului, bucătăria moldovenească este una dintre cele mai bogate și totodată mai rafinate din toată țara.

Principalele influențe care au contribuit la crearea unui spectru atât de larg al preparatelor în zona Moldovei au fost primite din partea popoarelor slave și grecești. Chiar dacă multe dintre preparatele ce se găsesc pe mesele moldovenilor se regăsesc și în alte bucătării, odată ajunse în spațiul românesc acestea au fost adaptate și schimbate într-o oarecare măsură, ca să se potrivească preferințelor.

Foarte des în bucătăria din zona Microregiunii Ceahlău se gătește cu carne de porc, dar se consumă și multă carne de pasăre, vită, miel, pește sau vânat. Datorită praznicelor bisericeşti,  cultura gastronomică a fost influențată de-a lungul timpului şi de gastronomia altor zone, astfel încât bucatele de sărbătoare au fost mereu bogate şi diverse pe mesele românilor.

Fiind o zonă montană, agricultura a fost una rudimentară, în schimb creşterea animalelor a găsit aici un loc propice, în special cea a cornutelor mici. Astfel s-a creat o gastronomie bazată pe produse de stână, lactate sau carne, şi evidenţiem caşul, urda, balmoşul, topchitul, tochitura sau mielul în jântuit şi, de asemenea, borşul de miel, sarmalele cu urdă, drobul de miel, tocana de oaie, cunoscând şi o variantă arhaică – „sloiul” sau berbecuţ la proţap. 

Zonă de refugiu pentru haiduci în vechime, s-a păstrat şi o gastronomie haiducească, îmbinată cu cea păstorească, şi amintim tocana haiducească sau mielul haiducesc şi, de asemenea, menţionăm bucatele vânătoreşti, în special cu mai multe variante de păstrămi.

Specific acestei regiuni sunt borşurile, în special cele numite „diresele”, beneficiare şi a produselor de stână - jântuit și jântiţă. Evidenţiem şi valorificarea produselor de pădure, în special ciupercile - „bureţi”, din care se fac tocăniţe sau ciorbe - o delicatesă fiind hribii.

De mare tradiţie sunt în regiune hramurile, care adunau rude şi cunoscuţi din mai multe sate şi unde se puneau pe masă bucate alese. Gospodinele aveau încă cuptoare mari de cărămidă, lutuite, în care se coceau alivenci, papanaşi, cozonaci, plăcinte - în special „poale-n brâu”, umplute cu brânză, urdă, verdeţuri sau fructe de pădure.

Gastronomia tradiţională a acestei microregiuni completează în mod fericit moştenirea culturală a comunităţilor locale, fiind în continuare una dintre componentele „forte” ale patromoniului material şi imaterial.