BISERICA DE LEMN DIN SATUL BĂTRÂNA

Informație

Biserica de lemn din satul Bătrâna, comuna Bătrâna, județul Hunedoara a fost ridicată în anul 1780. Are hramul „Cuvioasa Paraschiva”. În ciuda vechimii sale și a măiestriei lucrului în lemn biserica nu se află pe noua listă a monumentelor istorice. Edificiul se compune dintr-un altar heptagonal ușor decroșat, un naos dreptunghiular spațios, ambele boltite, și un pronaos tăvănit, suprapus de un turn-clopotniță robust, cu un coif de factură barocă. Dacă reparației capitale din anul 1818 i se datorează înlocuirea tălpilor de brad cu altele noi, de stejar, restaurării din 1971 îi corespunde înlocuirea învelitorii de șiță cu cea actuală, inestetică, din tablă; în 2007, bârnele au fost consolidate, lăcașul fiind înzestrat cu un nou clopot. Pictura tâmplei atestă, indirect, existența unui ansamblu iconografic complet, executat, probabil, de „popa" Ioan Zugravul din Deva.

Locație

  • Comuna Bătrâna, sat Bătrâna (Hunedoara)

Contact