Arhitectura tradiţională

Tipuri de așezări rurale

Țara Hațegului și Ținutul Pădurenilor sunt teritorii care odinioară era oarecum izolate, locuite din vremuri străvechi, care păstrează până în zilele noastre numeroase forme arhaice de cultură materială. Veacuri de-a rândul, gospodăria tradițională și economia casnică au rămas neschimbate.  

În Țara Hațegului, așezările rurale se înșiruie de-a lungul drumurilor, râurilor și pâraielor. Sunt sate de tip adunat, constituite din nucleele vechi numite crânguri, cătune organizate odinioară pe criterii de neam.

Satele din Ținutul Pădurenilor sunt amplasate pe culmile dealurilor care coboară din regiunea centrală a Munților Poiana Ruscă, cu altitudine de peste 800m, de tip adunat și sate împrăștiate.

Satele adunate au terenuri agricole, iar la cele împrăștiate predomină fânețele. Satele de vale sunt puține, așezate de-a lungul râurilor și pâraielor și au formă ramificată: Lunca Cernii de Sus, Lunca Cernii de Jos, Hajdău, Dăbâca, Topliţa, situate pe cursul mijlociu al Cernei.

Vranița de la intrarea în sat

În satele de culme aflate în nordul Ținutului Pădurenilor: Cerbăl, Socet, Sohodol, Boia Bârzii, Muncelu Mare, Merișor, Feregi, Bătrâna, s-au construit porți mari, late cât drumul la intrarea în sat dinspre țarină, folosite ca obstacol pentru animale: vaci, cai, porci care, lăsate libere la pășunat, să nu poată ajunge în țarină și să distrugă culturile. O asemenea vraniță mai există în satul Bătrâna.

Structura gospodăriei tradiționale

În Țara Hațegului, gospodăriile vechi s-au dezvoltat în cadrul unui perimetru fix – curtea. În spațiul dinspre stradă s-au construit casa și acareturile, iar în spate se depozitau nutrețurile și gunoiul. Următoarea suprafață era grădina de legume și livada de pomi fructiferi. Suprafața de teren ce revenea unei gospodării era împrejmuită cu garduri înalte din piatră, legată cu mortar de lut, numite zâduri. Acestea aveau deasupra streașini din scânduri, crengi, sau spini. Poarta mare, confecționată din lemn, era fixate pe stâlpi de piatră și avea acoperiș de țiglă. Unele porți aveau acoperișuri de scânduri numite palănci sau acoperișuri de nuiele împletite.

În Ținutul Pădurenilor, perimetrul unei gospodării cuprinde două curți: cea din față, în care sunt situate construcțiile, numită ocol și cea din spate, în care se construiesc clăile de nutrețuri și se depozitează gunoiul, numită ogradă. După ogradă se află  grădina de legume și pomi fructiferi.

În curtea din fată se află casa de locuit și construcțiile anexe: șura,  cămara, cuptorul pentru pâine și  gătit în timpul verii. Șura are o importantă mare în economia gospodăriei și are un perimetru mai mare decât casa de locuit. Cuprinde  două compartimente: grajdul pentru vite (poiata) și  șopronul (ocolniţa) care adăpostește mijloacele de transport și instrumentarul agricol. Compartimentul al doilea, ocolniţa,  destinată depozitării recoltei și alimentelor uscate.  Alături este construit cuptorul de pâine zidit din bârne sau scânduri în care se pregătesc mâncărurile vara. Pivnița, la casele vechi, era numită bordei, deoarece era săpată în pământ, alături de casă. La construcțiile mai noi este situată sub casă. În ea se păstrează butoiul cu varză murată, cartofii, ceapa, rădăcinoasele, merele și alte legume care constituie hrana pădurenilor pe timp de iarnă. Tradițional, casa era așezată în fundul curții, cu fata la drum. Șura este construită în apropierea drumului, perpendiculară pe axa casei. O asemenea distribuție a construcțiilor în perimetrul curții îl asigură pe stăpânul casei că poate supraveghea întreaga gospodărie și ușurează efortul îngrijire al animalelor.

Ruga, troița, crucea de lângă casă, în Ținutul Pădurenilor

În multe gospodării se află în curte cruci din lemn, piatră sau metal, (cenotafe) ridicate de familii în pomenirea celor morți pe front sau departe de casă. Acestea, sunt situate în grădinița de flori din fata casei, înspre drum. Asemenea rugi sunt și la intrarea în sat, în mijlocul câmpului și la răscruci.

Arhitectura locuinței tradiționale

Atât sub aspect planimetric, cât și al materialelor și al tehnicilor constructive, casele țărănești din zona Hațegului sunt foarte asemănătoare cu cele din Ținutul Pădurenilor.

Casele aveau fundații din piatră legate cu mortar din lut, numit vacălaș. Erau construite din bârne de lemn fasonate și încheiate la colțuri în cheutori românești sau cheutori nemțești drepte. Erau înălțate pe tălpoaie rezistente din lemn de esență tare, gorun sau stejar, fasonat pe cele patru laturi cu dimensiunile de 30 x 40 cm. Casele erau prevăzute cu prispe numite târnațuri. Acoperișurile caselor vechi erau din paie, șindrilă (prășilă) sau țiglă. Tipul cel mai vechi de casă de locuit era cu două încăperi: camera de locuit și cămara în care se păstrau hainele în lăzi pentru tineri și săcrine pentru bătrâni. Tot în cămară erau hambarele din nuiele împletite, lipite cu pământ, în care se păstra grâul și secara.

În Țara Hațegului, multe case erau construite pe două și chiar trei nivele. În acest caz, la subsol, era pivnița în care se păstrau butoaiele cu vinars, căzile cu varză acră, vasele cu murături și alimentele uscate. La demisol era situată încăperea în care se pregătea mâncarea, numită comniță și deasupra, casa de locuit, cu târnaț prevăzut cu balustradă, numită stobor. Deasupra stoborului se afla culmea, sau ruda, pe care se puneau rufele la uscat. În cursul secolului al XX-lea, s-au construit case cu două și trei încăperi de locuit, dezvoltate fie spre fundul curții, fie spre stradă. Casă dezvoltată spre fundul curții cu două încăperi și comniță, cu târnaț continuu, prevăzut cu stobor, întâlnim la Peșteana, comuna Densuș, unde se află singurul muzeu etnografic privat din zonă. Arhitectura contemporană a caselor țărănești cuprinde două încăperi situate la stradă.

Șura cu grajd sau cu poiată avea două încăperi laterale și una centrală. Cele laterale, închise, erau grajdurile pentru animale mari, cai și vaci, iar încăperea central, deschisă, adăpostea porumbul nedespănușat și snopii cu spice de grâu. În podul comun al acestor construcții se păstra fânul și cocenii pentru hrana animalelor. În gospodărie se mai aflau cocina, cotețul și colna pentru lemne și car. În hambar (cotarcă) se păstra cucuruzul.

În toate satele din Ținutul Pădurenilor, mai ales cele de pe culmi, se mai păstrează până astăzi construcții tradiționale, case de locuit și anexe gospodărești, care permit vizitatorului să cunoască direct modul de organizare a vieții tradiționale, tipuri și tehnici de construcție arhaice, moștenite din vremuri străvechi. Construcții cu acoperișul din paie se mai pot întâlni la Bunila, Meria, Lunca Cernii etc. Anexele gospodăriei erau construite tot din lemn, sau din piatră. Șura este mai mare decât casa, iar în prelungirea ei, sub același acoperiș se afla adăpostul vitelor, grajdul. Podul şurii și al grajdului era folosit pentru depozitarea snopilor de cereale care se treierau în șopronul deschis cu îmblăciul. Între șură și grajd sunt operate deschizături prin care se introducea nutrețul pentru hrana animalelor. În afară de lemn, pădurenii au folosit ca material de construcţie și piatra, material care se găseşte din belşug în zonă. Construcțiile din piatră aveau același plan ca și cele din lemn. În toate satele pădurenilor se întâlnesc pe alocuri asemenea construcții, şuri sau case de locuit, iar la Alun, turistul poate admira un sat întreg construit din piatră și marmură. Cea mai spectaculoasă construcţie este biserica ortodoxă, construită în întregime din marmură.

Amenajarea interiorului de locuit

Până în anii 1945-1950 majoritatea caselor aveau o singură încăpere de locuit, o cămară și  prispa (târnațul) dezvoltat pe toată lungimea fațadei. Întreaga familie compusă din soț, soție, părinții unuia dintre soți, uneori și bunicii, precum și copiii, locuiau împreună în aceeași încăpere de 4 sau 5 metri pătrați.

Mobilierul  tradițional  consta din două  bănci (lavițe) așezate în jurul mesei, la peretele dinspre fereastră), unul sau două paturi, podișorul, un dulăpior cu polițe și un blidar, numit fogaş, atârnate  pe pereți. Pe fogaş  erau expuse vase decorative: tănere  și câncele.

Spațiile libere ale pereților erau decorate cu  farfurii de faianță (tănere), în jurul cărora se puneau frumoase ștergare țesute în război, numite cingeie, oglinda și icoana. În cămară se păstrau alimentele și hainele. În unele case, pe perete se punea un drug de lemn, numit culme, pe care  erau frumos așezate cingeiele, ștergare de culme  scurte, decorate la un singur capăt.

Masa țărănească era prevăzută cu un sertar în care se păstrau lingurile de lemn și o poliță, pe treimea inferioară a picioarelor. În pat, pe un suport de scânduri se punea o saltea din cânepă (strujac), umplută cu paie sau pănuși de porumb, peste care se punea un cearceaf, tot de cânepă, țesut la război, iar deasupra, o pătură țesută în multe ițe (cocleți), numită covor. Pernele vechi erau, ca și salteaua, umplute cu paie, iar fețele erau de cânepă țesută la război cu capetele decorate prin alesături policrome geometrice, dispuse în registre transversale.

Spațiul pentru dormit era patul, cuvenit perechii cea mai respectată. Restul persoanelor dormeau pe lavițe și pe vatra de pământ pe care puneau paie, pe care le acopereau cu lepedeie. Pentru acoperit erau folosite pricoiţele. Pe peretele interior al casei era construită soba de gătit și încălzit încăperea (căloni, şpoar), cu baza mai lată decât partea superioară. Spațiul dintre sobă și perete era folosit ca pat pentru copii. Tot în această încăpere iarna era montat războiul de țesut, cu sucala, vârtelniţa și celelalte unelte necesare puse în jurul lui.

Instalațiile tehnice țărănești

Fierăriile (covăciile) erau situate la marginea satului.

Cazanele de țuică (vinars) se aflau în gospodăria țărănească.

Pe lângă gospodăriile situate în perimetru locuibil al satului, în extravilan se întâlnesc construcții care adăpostesc instalațiile tehnice țărănești: mori, prese de ulei, pive pentru baterea pănurei și gatere pentru prelucrarea lemnului (fireze).

Pentru  măcinarea cerealelor erau folosite morile, iar pentru prelucrarea  produselor textile din lână, pănura și pricoiţele erau folosite instalații  acționate de apă: pive și vâltori.

Bogata rețea de ape curgătoare a fost favorabilă dezvoltării unor asemenea instalații, care astăzi sunt pe cale de dispariție.

Morile, situate pe râuri cu debit mare (Cerna, Runcu) aveau roți cu palate (aripi), iar cele de pe râurile cu debit mic aveau roti cu cupe.

Singura moară care mai este în funcțiune astăzi, dar acționată prin motor electric, deoarece sursa de apă este blocată, se află în comuna Cristur, din apropierea Hunedoarei, la un proprietar care deține și un darac de lână de mari dimensiuni care odinioară era acționat tot de forța apei, iar actualmente este adaptat pentru curent electric.

Localitatea are populație mixtă, română și maghiară. Maghiarii s-au stabilit la Cristur la începutul secolului al XX-lea. Sunt ciangăi veniți din Bucovina.

Construcții situate la distanță de sat, stânele și sălașele

Stânele

Spre deosebire de Ținutul Pădurenilor, în bazinul Hațegului, stânele erau situate pe munte, unde se organiza pășunatul de vară pentru oi, vaci, boi, cai și porci.

Erau construite din bârne de brad, necioplite și aveau o singură încăpere. Pe pereți erau polițe pe care se puneau roțile de caș și oalele de lapte, lingurile și alte instrumente folosite de păcurari. Vatra de foc era în mijlocul încăperii. De o parte și de alta a focului erau înfipți doi pari în pământ, în formă de furcă, pe care se sprijinea lemnul ce susținea căldarea cu laptele pus la închegat. Tot aici se gătea mâncarea ciobanilor. Mobilierul consta dintr-o masa și lavițe cioplite. Ciobanii dormeau pe jos înveliți în cojoace de oaie.

Pe lângă stână se afla strung în case de suceau oile la muls și staulele pentru vitele mari. Majoritatea stânelor au fost desființate în timpul regimului comunist, când s-au creat C.A.P.-urile.

Sălașele

Erau construcții sezoniere situate în fânețuri. Erau construite din bârne de brad, acoperite cu șindrilă sau paie, cu o singură încăpere în care se afla a vatră de foc cu horn deschis. Aici se desfășura viața sătenilor în timpul verii. Și tot aici iernau oile când coborau de la munte, îngrijite de bătrâni sau slugi.

Turiștii pot observa cu ușurință mulțimea stânelor presărate pe culmile munților, unde se pot odihni și cunoaște frumusețea lumii pastorale românești, dar și gusta din preparatele specifice vieții de păstor.