Artizanat și ocupații tradiționale

Costumul popular

Frumusețea și măreția locurilor din Pădurenii Hunedoarei și Bazinul Hațegului dobândește o și mai mare valoare prin locuitorii înveșmântați în straie arhaice, părând a fi coborât de pe Columna lui Traian: bărbații cu căciulile teșite, cu cămăși și îțari albi, având pe umeri gluga dacică și ținând în mână boata încrustată. Sau femeile, în cămășile lor lungi până la călcâie, albe, părând a fi statui mișcătoare. Spectaculos prin complexitate și prin măiestria cu care e realizat, poate fi admirat astăzi îmbrăcat de localnici cu ocazia zilelor de sărbătoare, fiecare familie păstrând încă, cu mândrie, o colecție impresionantă de piese. Muzeele locale expun și ele piese vechi de port popular, de mare valoare. În ultimele decenii, se remarcă revalorizarea costumului tradițional în mentalitatea populației. Pădurenii sunt mândri de costumul lor, îl abordează cu plăcere în orice ocazie și aproape fiecare familie păstrează cu sfințenie costumele vechi și își confecționează altele noi. La această revigorare, au contribuit festivalurile organizate în memoria bardului local Drăgan Muntean, dar și dezvoltarea turismului, pădurenii observând interesul mare al vizitatorilor față de costumul lor tradițional. 

Până la începutul secolului al XX-lea, îmbrăcămintea locuitorilor din aceste ținuturi era confecționată în întregime în gospodăria țărănească. În fiecare an, la Paști, la Nedeie și la Crăciun, întreaga familie se înveșmânta în haine noi, al căror decor respecta normele stricte ale locului, astfel încât, acestea au dobândit amprentă zonală. Timpul a adăugat la zestrea strămoșească dialogul cultural cu ținuturile învecinate, de la care oamenii au preluat elemente noi, sau cărora le-au oferit modelele proprii. Unele piese de îmbrăcăminte sunt chiar anterioare civilizației daco-romane. Între acestea, opregul cu ciucuri, purtat numai în Pădureni, Hațeg și în Banat, este de origine iliro-tracică, la fel ca și ceapsa care acoperă conciul nevestei la spate. Gluga păstorească, numită de hațegani cășiulă, are origine dacică, iar opincile cu gurgui și obielele au fost dintotdeauna încălțămintea strămoșilor noștri. Chiar dacă, sub aspect morfologic, costumul popular din Pădureni și Hațeg cuprinde aceleași piese componente, el se diferențiază printr-o mulțime e caracteristici proprii. Costumul femeiesc din ținutul Hațegului se remarcă prin sobrietate cromatică, spre deosebire de cel din Pădureni, cu o cromatică exuberantă, culoarea dominată fiind roșu. Cel din Ținutul Hațegului este mai apropiat sub aspect decorativ de cel din zonele Alba și Sibiu, unde s-a practicat păstoritul din vremuri străvechi. Prin piesele sale de bază, costumul popular pădurenesc se înscrie în tipologia generală a costumului românesc. În același timp, el cuprinde o serie de trăsături definitorii, unele de străveche tradiție, prin care își exprimă individualitatea proprie. Unele trăsături specifice ale portului din Pădureni, se întâlnesc doar în acest spațiu și în teritoriile învecinate: Țara Hațegului, valea Bistrei sau cursul superior al Begheiului din Banat. Chiar dacă aceste componente se poartă astăzi rar, ele trebuie amintite ca trăsături specifice datorită valorii lor  ca semne de vârstă, stare civilă și socială și funcțiilor îndeplinite în timpul purtării: port de lucru și port festiv, de ceremonial sau ritual. Toate acestea împreună constituie mărcile identitare ale portului pădurenesc. Între piesele componente, multe sunt identice sau asemănătoare cu cele din zonele învecinate. De pildă, pieptănătura și acoperirea capului femeilor măritate se regăsește în aceeași formă și în portul străvechi din Țara Hațegului, iar portul cepsei peste conciul care leagă cozile nevestelor îl regăsim atât în Hațeg, cât și pe Valea Bistrei și pe cursul superior al Begheiului. Ștergarul de cap numit propoadă sau chișchineu se reîntâlnește în Hațeg și amintește de portul maramelor de borangic purtate în sudul și estul României.

Sub aspect decorativ, amintim organizarea compactă a câmpurilor ornamentale pe mânecile cămășilor femeiești, în formă de tablă, care se regăsește în Valea Bistrei. Decorarea compactă a pieptarului femeiesc din blană astfel încât pe mijlocul spatelui rămâne doar o mică suprafață nedecorată în formă de semilună (uneori și patru semilune), se reîntâlnește pe Valea Bistrei și în Almăj, unde în loc de semilună apare forma de fluture.

Purtarea cordoanelor metalice cu balți și chei este specifică Pădurenilor și nu se mai întâlnește în nici o altă regiune a țării. Asemenea podoabe metalice sunt în legătură cu cultul fertilității feminine. După un obicei străvechi, femeile lehuze își legau cheițe metalice la brâu, iar lacătul îl îngropau împreună cu placenta în pământ,  pentru a lega fertilitatea. Rusalin Ișfănoni apreciază că acest obicei stă la originea cheilor prinse în brâu de tinerele neveste, împreună cu balții, însă creșterea numărului de chei a dus treptat la pierderea semnificației magice inițiale, astfel încât cheile dobândesc valoare exclusiv artistică (Pădurenii Hunedoarei, pag. 189 – 190)

Unele ritualuri magice practicate de pădureni, foloseau și piese de port. Astfel, cămașa ciumei, era o practică de îndepărtare a bolilor și de stimulare a natalității. La Runcu Mare, lângă Ghelari, femeile căsătorite se adunau într-o șezătoare specială și într-o singură noapte confecționau cămașa ciumei, executând toate etapele muncii, de la de la melițatul cânepei, la pieptănatul și torsul fuiorului, apoi urzitul și țestul pânzei. Din pânza aceasta se cosea și se broda o cămașă care, pusă pe un suport de lemn în formă de cruce, era dusă la o răspântie de drumuri în afara satului. După trei zile, cămașa era aruncată pe apă. În unele localități, aceste cămăși se făceau și când erau vitele bolnave. Aceasta arată puternica valoare apotropaică a cămășii, capabilă să protejeze trupul omului de boli și frig.

Dintre trăsăturile caracteristice ale costumului din Bazinul Hațegului, amintim pieptănătura cu coarne la femei şi găteala capului cu propoadă.

În Hațeg întâlnim unele piese din pănură (stofă de lână țesută în casă) legate de ocupația pastorală: laibărul scurt până în talie, cu mâneci lungi răsfrânte; şuba înfundată (care nu este deschisă în față) purtată și de femei și de bărbați, legată în talie cu brâu lat; şuba bărbătească cu clini triunghiulari dispuși lateral.

O piesă de  valoare excepțională este gluga de origine dacică, piesă cu caracter pastoral, folosită atât ca acoperitoare pentru cap și corp, cât și traistă. La poale, piesa are un registru decorativ cu însemne magice de protecție a corpului. Iepengeaua, cojoc lung din blană de oaie, este purtat și de păstorii din Balcani. Documentele iconografice arată că bărbații purtau o pălărie cu boruri late, apropiată de cea din Tirol, Croația, Slovacia. Aceste elemente indică faptul că portul femeiesc și bărbătesc din Hațeg are o mare vechime în timp, păstrată până în secolul al XX-lea.

Decorul specific al cămășii bărbătești care prezintă pe piept decor în forma literei M este o caracteristică a cămășii purtată în ținuturile în care s-a practicat păstoritul. Posibil ca și acest decor să aibă funcție apotropaică.

Păstoritul se mai practică puțin astăzi în ținutul Hațegului, astfel că și aceste piese au ieșit complet din uz, dar cândva au constituit elemente identitare ale costumului din zonă.

Meșteșuguri artistice

Ciobanii purtau în permanență la ei sânceaua cu care încrustau obiecte de lemn: căuce pe care le legau la fântâni pentru călători, fluiere, boate (bâte ciobănești) și furci de tors. Furcile de tors erau adevărate bijuterii pe care oierii le făceau în dar fetelor iubite. Acest gest însemna cererea în căsătorie. Unele furci erau decorate cu oglinzi mici, semn de dragoste din partea dăruitorului.

Pădurenii erau vestiți în toate ținuturile românești prin frumusețea podoabelor din metale neferoase, purtate de femei în jurul taliei, lucrate de meșteșugari din Ghelari și alte localități: balţii, cheile pe chici, lănțișoare cu chei sau inele și zale. Tiparele de pământ sau de piatră în care erau turnate  podoabele erau făurite de meșteri  pricepuți.

Un alt meștesug pentru care pădurenii erau renumiti, era ornamentarea lemnului prin legare cu cositor, procedură numită ferecare. Pe suprafața cilindrică a lemnului se executau crestături geometrice cu un cuțit (sâncea) purtată de bărbați la curea. În acestea se turna cositor topit. Asemenea obiecte erau codorii de bici, mosoare pentru arnici, mânere și teci pentru sâncele, furci de tors, fluiere și piesele componente din lemn ale cimpoiului. Dintre piesele ceremoniale realizate prin această tehnică erau: ciocanul de nuntă, un baston de lemn cu mâner de bronz, purtate  de mire, vornic și nănaş; bâtul de moaşă, bâtul de nănaşă.

Asemenea obiecte se mai făuresc de unii meșteri (Muntean Ionel din Socet, comuna Cerbăl) și se pot  vedea în muzeele  etnografice din zonă și în multe case pădurenești, 

Alte meșteșuguri: dulgherit, rotărit, fierărit.

Portul Popular din Ținutul Pădurenilor: https://www.youtube.com/watch?v=yjMVIlyU_QA

Portul popular al pădurenilor: https://www.youtube.com/watch?v=trOdVkUsyY4

Exclusiv în România: Călătorie în Ținutul Pădurenilor (@TVR1): https://www.youtube.com/watch?v=6VE1ZoRayhw&t=895s

"Gatitul" femeilor in Ținutul Pădurenilor: https://www.youtube.com/watch?v=V-wHofZipz0