BISERICA REFORMATĂ

Informație

Biserica reformată, odinioară ortodoxă, este ridicată în piatră de cnezii din familia Cândea la sfarsitul sec. XIII in stil romantic, alcatuită dintr-o navă dreptunghiulară tăvănită, cu turn decroșat pe fațada de vest, tribuna de lemn pe stalpi de zid la vest, și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe nervuri. În interior se află un ansamblu de pictură murală comportând trei straturi realizate în trei etape succesive: primul, cuprinzand două cruci de consacrație, aparșinând chiar etapei construirii bisericii; al doilea, operă a unui pictor peregrin originar din sud-vestul peninsulei Balcanice, datat printr-o inscriptie fragmentara la 1311, căruia îi pot fi atribuite picturile din naos; al treilea strat reprezentat de picturile din altar, datorate, se pare, unui pictor local și de cele de pe pereții de sub tribună, datorate unui pictor peregrin de formație occidentală, datând probabil din perioada anilor 1400.

Locație

  • Comuna Sântamaria Orlea, sat Sântamaria Orlea (Hundeoara)

Contact

Acces
În satul de resedință al comunei, la intrarea dinspre orasul Hațeg, pe partea stângă.