CĂMAȘA FEMEIASCĂ (CIUPAG)

Este considerată drept una dintre cele mai importante piese ale costumului popular femeiesc. Conform clasificării lui H. Formagiu, aceasta se încadrează în tipul I carpatic, varianta A – încreţită la gât şi cu bentiţă deasupra. Este confecţionată din ,,pânză de cinari”, fiind ţesută din bumbac foarte subţire în 2 iţe. Spăcelul era făcut din trei foi de pânză, una pentru faţă şi două pentru spate, la care se adăugau patru foi pentru mâneci (câte două pentru o mânecă). Pentru a se ajunge la lărgimea necesară, pe părţile laterale se ataşau doi clini de margine. Piesele componente se uneau prin cusătură pe dos. Din punct de vedere ornamental cămaşa respectivă se încadra în tipul denumit ,,cu tablă pe mânecă”, cu motive geometrice compacte. La cele menite a fi purtate la sărbători, gulerul era brodat cu fir metalic auriu sau argintiu. Există o serie de tehnici de ornamentare printre care: alesătură la război, broderia ,,pe scris”, broderie cu acul.  Pe parcursul trecerii timpului, acest tip de cămaşă a evoluat sub influenţa modei orăşeneşti, prin accentuarea decolteului din platcă, scurtarea mânecilor până la cot şi strâmtarea lor, fiind purtată doar în zilele de lucru.                                                                                                                                                                                                           Partea cămăşii ce îmbracă bustul - ciupagul - este alcătuită din „dinainţi", „foaia din circă" (spatele), mâneci croite din gât, cu clini ce se continuă întregind stanul şi câte două pave triunghiulare la fiecare mânecă, numite „broschiţe". Cămaşa este încreţită la gură şi mărginită de o bentiţă îngustă, aplicată peste creţi. în partea inferioară mâneca se termină cu „fodor" lat de 5-7 cm sau poate fi largă, neîncreţită, croită scurt, puţin mai jos de cot. Poalele cămăşii, croite separat în clini, erau confecţionate din cinci laţi de pânză. Dacă astăzi sînt aparte încreţite cu o aţă la mijloc, înainte erau întotdeauna cusute de ciupag. Ornamentul geometric al cămăşii apare pe bentiţa de la gură, pe „dinainţi" mai puţin, pe mâneci în şiruri verticale, puţin pe fodor şi bentiţa fodorului. Clinii poalelor au motive geometrice numai pe marginea lor dreaptă. La gură, la fodor şi la poale apare un rând de ajur („ciurat") şi dantelă, ambele albe. Motivele decorative poartă denumirea generală de „pui''. La ornamentul cusut cu aţă colorată, cromatica variază în funcţie de vârstă. Cămaşa femeilor tinere era cusută cu bumbac roşu, negru şi alb. Ulterior, aceasta a căpătat și nuanţe de roşu, negru, verde, albastru, mov, galben.  Tehnica cusutului este cea general românească „în cruci" şi „bârnăşiu". Incepând cu vârsta de 32-35 de ani, femeia îşi lucrează cămaşa numai în alb (ajur şi dantelă). . În portul actual se mai păstrează cămaşa cu ajur şi dantelă albă, purtată de bătrâne. Tinerele, menţinând croiul tradiţional şi locul ornamentului, folosesc, ca material de confecţionare, nylonul, firul argintiu şi auriu, precum şi paietele, care dau amploare motivului ornamental, îndepărtându-l însă de fondul tradiţional.