Situaţia culturală actuală

Acoperind localități doar din mediul rural, microregiunea are ca potențial actual unic de dezvoltare turismul, mai ales după încetarea treptată până în prezent a oricăror alte activități industriale. Iar turismul merge mână-n mână cu mediul și cultura.

Dezvoltarea durabilă a microregiunii va presupune deci protejarea și conservarea atentă a cadrului natural, în același timp cu redescoperirea tradițiilor și promovarea valorilor locale.

Clisura Dunării înseamnă două regiuni diferite de dezvoltare – Vest și Sud-Vest, două regiuni românești istorice, Banat și Oltenia, dar și două județe – Caraș-Severin și Mehedinți, ambele cu istorie complexă, ambele cu amprente proprii, multietnice. Cum însă pentru localnici granițele administrative sunt puțin importante, comunitățile de pe lungul Dunării au crescut relativ omogen, au dezvoltat caracterisitici  comune, au împărțit aceleași legende.

Sălaş pe Clisura Dunării: Păstrarea și trimiterea spre viitor a culturii locale este un element esențial. Inițiative există – festival de muzică blacanică, festival al smochinelor, festival de jazz etc. prin care se încearcă promovarea produselor locale și dezvoltarea comunităților. Câștigul la nivel cultural se va vedea în timp. De lucru mai este. Zona este foarte bogată în vestigii arheologice și elemente antropice contemporane -  cetăți, mori de apă încă funcționale administrate în devălmășie. Pluritatea etnică a regiunii aduce cu sine un potențial foarte bogat. Potențial ce trebuie scos la lumină, transformat din poveste în realitate, din obicei pierdut în atracție, din poză prăfuită în imagine emblematică. Căci Clisura Dunării înseamnă mult mai mult decât chipul lui Decebal cioplit în piatră.

Balkan Festival, Berzasca: Locurile sunt pline de istorie. Ruine de cetăți și fortificații străjuiesc localitățile, mai ales pe malul Dunării. Daci, romani, sârbi, unguri au trăit aici, au vrut ceva din aceste locuri, au colonizat vremelnic și au lăsat amprente adânci. Dansuri și muzică, meșteșuguri, port popular conectează trecutul cu prezentul și viitorul.

Ruinele cetăţii Ladislau din Coronini, în curs de reabilitare: Clisura Dunării oferă vizitatorilor atracții cultural – istorice de interes deosebit. Pe culmile domoale ale munților comunități bine închegate și multi-etnice au ridicat un univers unic, un mozaic de sate, așezări vechi, cu gospodării tradiționale, locuințe colorate (cehii), biserici seculare, care împart astăzi pe alocuri timpul și spațiul cu ruine ale arhitecturii industriale din perioada comunistă. Între arhitectura bisericească și cea laică, stilul rustic tradițional românesc se împletește cu influențele austro-ungare și cu cele etnice cehești sau sârbești dar și cu inerente modernizări.

Casă veche în satul cehesc Sfânta Elena: A fost o vreme când orice gospodărie țărănească se făcea remarcată prin articole manufacturate autentice, de la obiecte utile împletite din fibre naturale (pănuși, stuf, nuiele) la mici capodopere cum ar fi porțile de lemn încrustate ori pictate, ulcioare din lut sau țesături și broderii, apanaj doar al anumitor oameni din sat, care făceau din meșteșug artă. Fala oricărui sătean erau straiele de sărbătoare, împodobite cu motive specifice zonei sau uneori chiar familiei. Opregul cu ciucuri este, de exemplu, un element particular zonei Clisurii în cadrul amplu al portului din zona bănățeană a defileului. Majoritatea acestor îndeletniciri s-au pierdut ori sunt pe cale de dispariție.

Brentă purtată cu mândrie de o săteancă pe Valea Sicheviţei: Meșteșugurile, la fel ca tradițiile, erau păstrate și transmise din generație în generație. Populațiile de alte etnii s-au integrat în comunitățile românești și și-au transmis reciproc experiența. Ocupațiile de bază ale locuitorilor din zonă au fost și pe alocuri încă mai sunt, agricultura și creșterea animalelor; de asemenea pescuitul, mineritul și exploatarea și prelucrarea lemnului. Iar meșteșugurile și atelierele care s-au dezvoltat adiacent au avut ca punct de plecare nevoile practice ale localnicilor, provenite atât din ocupațiile specifice cât și din viața de zic u zi – potcovăria, cărămidăria, rotăria; brutăria, morăritul, tăbăcăria, cizmăria, cojocăria, croitoria. Puțini mai sunt însă astăzi cei care fac din meșteșug o sursă de trai mai mult decât de subzistență. Un element valoros specific zonei Clisurii îl reprezintă morile de apă cu ciutură și butoni, instalații tradiționale care în parte mai funcționează și astăzi și încă mai sunt folosite pentru măcinarea, la rece, a grânelor, pentru consumul uman și pentru animale.

„La rând” în moara lui Codreanu de pe Valea Cameniţei: Oameni talentați și cu dragoste de muzică și cântec, atât bănățenii cât și oltenii au muzică tradițională specifică. Etnicii sârbi și cehi și-au păstrat cu grijă muzica și dansul. Iar zilele localităților – nedeiele, rugile – și sărbătorile religioase sunt momentele cele mai prielnice pentru manifestări de asemenea factură artistică. Pe lângă acestea, se mai organizează punctual mici festivaluri ori diverse tipuri de adunări populare în cadrul cărora se promovează patrimoniul muzical local. Un moment important din viața comunităților de pe Clisura Dunării l-a reprezentat construirea barajului Porțile de Fier, care a adus cu sine strămutarea unui număr mare de oameni de pe malul fluviului pe dealurile dimprejur. Percepută ca o dezrădăcinare, perioada a avut ecou inclusiv în creația populară, cântându-se până astăzi, printre bătrâni și grupurile vocale locale, doine și cântece de jale pe această temă.

„Muzeul Strămutatţilor” din Eşelniţa: Și ce-ar putea merge mai bine lângă un brâu bănățean, decât, poate, un Aligote ori o excelentă ciorbă oltenească? La fel ca și atunci când vine vorba de muzică și dans, zona Clisurii Dunării este, și din punct de vedere gastronomic, un mic univers cosmopolit. De coleașă cine a auzit, cine-i știe gustul și trecutul ritualic? Musacalelor bănățene cine le mai știe numărul și ingredientele?... Peștele gătit ca pe defileul Dunării e o mărgică prețioasă în colierul gătelilor acvatice. Ceremonialul culinar bănățean de sărbători ia mințile oricui nu-i obișnuit cu gusturile spectaculoase. Umilul hrean primește dulci întorsături oltenești care-l fac unic în spațiul carpato-danubiano-pontic. Pilaful bănățean rivalizează cu orice risotto iar ple Clisură îl poți ușor întâlni pe el sau pe fratele lui sârbesc. Lista de bunătăți locale e lungă, iar dacă mai adăugăm la ea și aromele cehești ori sârbești, curcubeul culinar e complet.

Caras pane pregătit după o reţetă de familie la restaurantul Danubio din Coronini